Încă de la începuturile aşezării denumite pitoresc „oraşul lui Bucur”, au existat locuri unde negustorii îşi aduceau mărfurile pentru a le comercializa. Denumit la începuturi „pazar”, adică „piaţă” sau „locul unde se ţine târgul”, spaţiul respectiv a devenit o adevărată atracţie pentru cei care, pe lângă diversele cumpărături pe care le făceau, simţeau nevoia să se distreze. Unul dintre aceste locuri se afla aproximativ pe actuala amplasare a Halei şi a Pieţei Obor.
Într-o Capitală invadată de malluri şi de hipermarketuri care mai de care mai strălucitoare şi mai sofisticate, ecourile poveştilor despre vechiul târg al Moşilor se estompează pe zi ce trece. Par lucruri venite din timpuri imemoriale, deşi, nu mai departe decât în anii ’60, ’70 sau chiar începutul anilor ’80, Moşii încă mai constituiau o atracţie irezistibilă pentru cei care ţineau nu numai la tradiţie, dar şi la distracţiile simple. Nu puţini sunt aceia care îşi mai aduc aminte de „căluşei”, de „lanţuri”, de standurile unde se trăgea la ţintă cu alice de plumb, de grătarele cu mititei înconjurate în permanenţă de un fum albăstrui, de limonadă, bragă, bere rece sau ţuica servită la „ţoi” în cârciumile aşezate la tot pasul.
Înapoi, în zilele Târgului de Afară
La începuturile Bucureştilor exista doar târgul care se ţinea pe lângă Curtea Veche, însă odată cu mărirea oraşului acestea s-au înmulţit. „Târgul de Sus”, care se ţinea pe locul unde avea să se construiască Hanul Şerban Vodă (unde azi este Banca Naţională), „Târgul Cucului”, aflat la sud de Biserica „Sf. Gheorghe Nou” (unde se ţinea şi târgul de vechituri) şi, în sfârşit, „Târgul de Afară”, situat la marginea oraşului, loc unde se aduceau la vânzare, printre altele, vite şi furaje, motiv pentru care a primit şi denumirea de „obor”. Primul „obor”, care se pare că a funcţionat în cartierul Batiştei, a fost deplasat odată cu expansiunea oraşului şi cu mutarea succesivă a „barierei de răsărit”. „Târgul de Afară” a devenit de sine stătător în timpul domnitorului Grigore Ghica (1822 – 1828), „care a îngăduit ca bariera să treacă dincolo de terenul pe care se desfăşura târgul”.
Tradiţia Moşilor
Târgul propriu-zis începea în săptămâna de dinaintea Rusaliilor şi era prilejuit de sărbătoarea pomenirii morţilor. Specificul acestui târg consta în faptul că, pe lângă negoţul obişnuit, comercianţii aduceau spre vânzare mărfuri tradiţionale necesare pentru pomenile care se făceau cu această ocazie. Se vindeau cruci de piatră şi de lemn, străchini, oale, ulcele, doniţe, linguri de lemn, precum şi grâu de colivă şi lumânări, lucruri indispensabile celor care voiau să-şi pomenească în Sâmbăta Morţilor moşii, părinţii sau alte rude răposate.
Cascadorii pe „zidul morţii”
Târgul Moşilor nu era însă un loc unde oamenii veneau mânaţi doar de nevoia ţinerii unui obicei strămoşesc. Odată deschis, acesta devenea un adevărat paradis pentru amatorii de distracţii cu „senzaţii tari” precum şi pentru copiii care nu se mai săturau de dat în „căluşei”, sau de reprezentaţiile date de păpuşarii care jucau „cu perdea”, sau „fără perdea” un joc satiric numit turceşte „karaghioz”. Lucrurile nu se opreau însă aici. Printre distracţii se mai aflau „bărcile”, „comediile” cu farse („femeia-peşte” sau „păinanjenul-om”), locurile de „încercare a puterii” sau „trasul la semn”. Mai târziu, în 1924, societatea „Luna Park” din Viena a instalat în Târgul Moşilor un „montagne russe”, precum şi distracţii mecanice ca „gidilici” (o platformă rotundă, cu bănci pe ea, care se învârtea), „zidul morţii” („un butoi uriaş de pe fundul căruia un motociclist mergând în viteză mare se ridica pe pereţi”) sau „lanţurile”.
Mâncare şi băutură pentru toate gusturile
Cum distracţia fără mâncare sau băutură nu se poate numi distracţie, gusturile muşteriilor erau satisfăcute de o ofertă variată, pe măsura poftelor. Însetaţii cumpărau bragă, limonadă de la putină sau cea vândută de aşa-zişii turci din vase orientale purtate în spinare, care mai era numită şi „şămpănică” deoarece făcea spumă când era turnată în pahar. În numeroasele cârciumi se serveau vin, ţuică, dar şi bere rece de la Bragadiru sau de la Luther. Simigeriile vindeau covrigi cu susan şi „mizilic” (seminţe de dovleac şi de floarea-soarelui), iar în alte locuri puteau fi cumpărate vestitele gogoşi, turtă dulce, brânzoaice, floricele, vată de zahăr sau cocoloaşe de floricele îmbibate în apă cu zahăr. Nu lipseau, desigur, mititeii, fripturile sau minunaţii crenvurşti de la „Paţac” (Carol Patzak).
„Uite bobu`, nu e bobu`”, alba-neagra de odinioară
Ca mai în toate locurile unde lumea se adună, cum se spune, „ca la bâlci”, nici din Târgul Moşilor nu puteau lipsi distracţiile ilegale, care îi atrăgeau pe naivi prin promisiunea unor câştiguri înzecite. Ţărani cu chimirele pline după o zi de vânzare bună sau gură-cască opriţi din curiozitate erau atraşi ca de un magnet de locurile unde foşti puşcăriaşi sau indivizi unşi cu toate alifiile practicau cu îndemânare jocuri de noroc din care nu ieşeau niciodată în pagubă. Unul dintre acestea era „uite bobu`, nu e bobu`”, un fel de alba-neagra, care se făcea cu ajutorul unor degetare şi al unui bob făcut din miez de pâine. Alte modalităţi de înşelăciune erau jocul de cărţi „alba şi roşia” şi zarurile.
„Cine […] nu-şi aduce aminte cu drag de timpul copilăriei când, într-o frumoasă zi de primăvară, era dus de mână la «Moşi»?”, George Potra
Surse:
George Potra, „Din Bucureştii de altădată”, Ed. Ştiinţifică şi Pedagogică, 1981
Constantin C. Giurescu, „Istoria Bucureştilor”, Ed. Sport-Turism, 1979
