vineri, 28 octombrie 2011

"AMINTIRI !!!


"AMINTIRI !!!

Pana pe la inceputul anilor '70, pe locul actualului hotel Dorobanti au existat doua localuri: "Mon Jardin" si "Poarta Alba".

Primul era un restaurant interbelic, cu loji de plus si ring de dans, iar vara cu o gradina faimoasa.
La "Mon Jardin" s-a cantat jazz chiar si in anii '50, cand acesta era considerat "muzica decadenta". Din formatia de la "Mon Jardin" au facut pe atunci parte Sergiu Malagamba, Iancsi Korosi si Johnny Raducanu.
A cantat in particular cu aceasta formatie Yves Montand, care in 1956 a intreprins un turneu la Bucuresti; unul rasunator, intrucat de aproape un deceniu nu mai venisera in Romania interpreti din Occident. Yves Montand era pe atunci comunist. A sustinut cateva concerte, iar dupa unul dintre acestea a fost dus la "Mon Jardin", unde a ramas incantat de jazz-ul interpretat acolo si a cantat impreuna cu formatia.
Nu-i exclus ca vreunul dintre muzicanti sa fi incercat sa-i tempereze entuziasmul pentru ideologia rosie.
Frecventau in anii '50 "Mon Jardin"-ul criticii de arta Petru Comarnescu si Eugen Schileru, calamburgiul Oscar Lemnaru si multi alti intelectuali.

Poarta Alba era o carciuma cu ciorba de burta si gratar unde se consumau bere si alcooluri distilate, inclusiv secarica, populara bautura din anii '50.
Intr-o seara a nimerit acolo si Maria Tanase. Era iarna si un taran din apropiere de Bucuresti isi priponise calutul cu care aducea marfa la piata la intrarea in local.
Maria Tanase a intervenit pentru ca animalul sa fie ingaduit inauntru,
la caldura. Acesta, ascultator, s-a lasat jos intr-un colt al carciumii
si-a adormit cu capul sub masa stapanului.

"Adio, mama!
la "Poarta Alba" venea autorul versurilor cantecului "Din bucata mea de paine" ("Din bucata mea de paine/Am hranit un om si-un caine/Omul nu ma mai cunoaste/Cainele ma recunoaste"), care putea fi auzit in bodegile de periferie, si mai veneau vreo doi poeti de carciuma; specie de mult disparuta. Acestia isi multiplicau poeziile pe coli de hartie, si, dupa ce intrau in local, le imparteau clientilor asezati la mese. Dupa o jumatate de ora, poetul facea din nou turul meselor si isi strangea versurile. Unii musterii drept rasplata, ii trimiteau autorului ceva de baut: o halba de bere o tescovina, o suta de rachiu sau de "Adio, mama!"... Versurile unui poet de carciuma puteau suna in felul urmator:
"Eu nu-s decat un vagabond/Batut de vanturi si de ploi;/Sunt un gunoi/Dar, din an in an/Imi fumez pipa mea sub un castan."

Pe vremea "dezghetului", cand galantarele si rafturile restaurantelor nu mai erau goale, Pastorel Teodoreanu sustinea in revista "Magazin" o "Cronica gastronomica", iar Maria Tanase canta la redeschisul restaurant "Continental de pe Calea Victoriei acompaniata de Faramita Lambru. In pauza, cantareata mergea in bucataria localului sa fumeze cu sete doua-trei tigari, una dupa alta, impreuna cu instrumentistul, care tocmai isi instalase telefon si se furlandisea fata de personalul restaurantului, sunand acasa. Intr-una din seri, intrebandu-si in receptor nevasta ce ii gatise, dupa primirea raspunsului, o indemna: "Da' sa pui, fa, in tocana si-o foaie de dafin...si pune si nitel piper..."
Plictisita, Maria Tanase ii recomanda intre doua fumuri de tigara: "Spune-i, ma, sa puna si niste cacat!" Prompt, acordeonistul se executa: "Doamna Maria zice sa pui si niste cacat, pentru ca vine si dumneaei la masa."

Raj Kapoor a inregistrat la Electrecord. Un alt turneu al unui artist strain care a lasat urme adanci la Bucuresti, mai ales in cartierele marginase, a fost cel intreprins in 1958 de actorul si cantaretul indian Raj Kapoor, protagonistul filmului "Articolul 420" Raj Kapoor a aparut si la noua televiziune - care emitea din 1957. A inregistrat un disc la Electrecord cu piesa "Avaramu" din coloana sonora a filmului. Pe canavaua acestuia, lautarii au dat la iveala o manea care s-a cantat apoi ani de zile prin bodegile de la periferie: "Pe Soseaua Colentina trece Rita cu masina".

In anii 1959-'60-'61 nu era "politic" sa ai automobil. Omul bine cotat avea motocicleta si magnetofon Tesla cehoslovac. Motocicleta cea mai sic era importata din RDG, MZ, de 250 cm3, si Jawa (cehoslovaca). Mai exista Zundapp si BMW, unele cu atas, dar acelea erau din timpul sau dinaintea razboiului.
La sfarsit de saptamana, bucurestenii cu motociclete plecau impreuna cu sotiile sau cu prietenele spre Snagov, Mogosoaia, Padurea Pustnicul sau pe Valea Prahovei.
La petrecerile date in apartamente particulare, sambata seara, magnetofonul era un simbol de modernitate si inlesnire.
In anturaje mai modeste, cu acelasi prilej, se puneau la patefon discuri
cu Dorina Draghici, Nicu Stoenescu, Ioana Radu sau Mia Braia..
Dupa discuri de patefon dansau si elevii din ultimele clase de liceu atunci cand mergeau in excursie la munte, "scolile medii" avand patefon in dotare.

Berlin " in locul "Modern" In fostul local "Modern" aflat in capatul dinspre Calea Victoriei al fostei strazi Sarindar s-a deschis in 1958 restaurantul Berlin ", cu specific culinar german, decorat de catre un arhitect din Republica Democrata Germana. La etaj exista un bar cu taburete inalte, unde Berea blonda Radeberger, imbuteliata in sticle de o jumatate de litru, era servita in sonde.
Multe dintre restaurantele bucurestene fusesera rebotezate:
Capsa devenise "Bucuresti", de pilda. Athenee Palace isi pastrase insa hramul si-l pastrase si pe Petrica Johnson, barmanul de culoare de pe vremuri.
La Capsa (tot asa ii zicea lumea) si la Athenee Palace venea noua elita intelectuala fidela regimului, aflata la loc de cinste intre privilegiati. In cele doua braserii mai puteau fi vazuti si scriitori interbelici straini de gratiile noului regim, precum poetul
Ion Barbu, sau Pastorel Teodoreanu. Acesta din urma, putin grizat, intr-o seara iesind de la Athenee Palace , a scos o bancnota de cinci lei vrand sa i-o dea portarului - credea el - galonat si plin de fireturi, cu rugamintea: "Adu-mi te rog, un taxi." Poetul il confundase pe portar cu un amiral venit la o receptie.
Indignat, acesta si-a declinat identitatea, amenintandu-l cu arestarea pe poet. "Atunci, adu-mi un vapor".
Katanga , botezata dupa studentii de culoare In apropiere de Athenee Palace , pe locul actualului Hotel Bucuresti, intr-un imobil prabusit la cutremurul din 1977, isi continua existenta, la parter si la primul etaj, Cofetaria Nestor, rebotezata " Victoria ". La etaj, cofetaria ave aspectul unei braserii elegante. O frecventau domni de pe vremuri, cu parul alb sau grizonat, imbracati pedant, unii arborand batista la buzunarul de la piept al hainei.
Aici se serveau café-frapé si Mazagrin, cu paiul lipit de sticla brumata a sondei, bere germana, vermut italian, coniac indigen, citron pressé si oranjada...
Specialitatile de cofetarie erau pregatite dupa retete vechi, adesea de catre aceiasi oameni din epoca anterioara instaurarii comunismului. Se serveau la "Nestor" profiterol, tort si merengue-glacé, inghetata simpla ori asortata cu frisca si "langue de chat", Coube-Jacques, Krantz, Joffre, Parfait Marechal, prajituri "Bibescu", carora ulterior li s-a spus "Tosca", pricomigdale, alune de padure pudrate fin cu sare, cafeaturceasca si cafea-filtru. La parter, pe langa bomboanele cu visine trase in ciocolata si fructele confiate, se vindeau, in cutii, fondante... O braserie cu scaune inalte imprejurul barului fusese deschisa la parterul unui bloc interbelic de pe Bulevardul Nicolae Balcescu - noua denumire - care se invecina cu Biserica Boteanu. Intrucat veneau studenti de culoare, nu putini in Bucurestiul epocii, i s-a spus " Katanga ", porecla substituindu-i numele.

Ciao, ciao, bambina" Primele doua congrese ale Partidului Muncitoresc Roman se desfasurasera in Sala Ateneului. Apoi, ocarmuirea s-a gandit sa inalte o cladire anume pentru ele si asa a fost construita, la sfarsitul anilor '50 Sala Congreselor, cu o capacitate de 3600 de locuri, in spatele fostului Palat Regal.
S-au demolat case vechi pentru ca noul edificiu sa fie inconjurat de o duzina de imobile dominate de un bloc turn cu 14 etaje. La parterul unuia dintre acele blocuri mai exista si azi magazinul "Filatelia", inaugurat in 1960, iar in capatul opus, colt cu strada Stirbey Voda, la parterul altui bloc, s-a deschis tot atunci un restaurant-expres spatios, modern pentru acele vremuri, in care se putea lua masa de pranz compusa din doua feluri de mancare cu circa 10 lei.
Dupa ce in Sala Congreselor s-a tinut, in iunie 1960, al treilea conclav al partidului unic, au inceput sa fie proiectate aici filme, indeosebi premiere, i s-a zis Sala Palatului si din 1962 au inceput sa cante pe scena ei solisti straini.. Intre primii, Domenico Modugno.
In iarna lui 1962 Modugno a cantat aici "Alleluia" si cateva din compozitiile sale; "Volare", "L'uomo in frak", "Piove", ramasa multa vreme in amintirea romanilor prin refrenul "Ciao, ciao, bambina"...
A inregistrat si el un disc la Electrecord. In acelasi an a mai cantat o celebra soprana peruviana de coloratura, Imma Sumah, apoi Claudio Villa, facand furori cu "Un tango italiano". Era vremea muzicii usoare italiene - din 1964 Televiziunea Romana incepe sa retransmita Festivalul de la San Remo.Insa noul "dezghet" adusese cha-cha-ul, muzica latino-americana, concomitent cu bomboanele cubaneze (din trestie de zahar, colorate, in forma de inimioara) si twist-ul.
Dan Ciachir


vineri, 14 octombrie 2011

Originea numelor de cartiere din Bucuresti.

                                                                                                     

       Balta Alba - Aici se afla o groapa de var unde in vremea lui Caragea se topeau cadavrele ciumatilor. Cand ploua, locul devenea o balta albă.     
                                                                                                                                               
Baneasa - Nevasta banului. In cazul de fata, ea era nevasta banului Dimitrie Ghica.

Berceni - Francisc Rákóczi al II-lea pleaca la turci (nici el nici turcii nu se intelegeau cu Habsburgii, iar asta ii facea prieteni). La   
fel procedeaza si o parte din apropiatii lui Rákóczi. Mai exact o ceata de husari condusi de groful Miklós Bercsényi. Nu stiu daca au stat doar ca 
sa-si traga sufletul ori s-au oprit de tot, cert este ca, undeva la sud de Bucuresti, husarii Berceni au luat o pauza.
                           
Colentina - Probabil e doar o legenda (asemanatoare cu legenda numelui Bucurestilor). Astfel, Colentina vine de la "colea-n-tina" - cu 
referire la locul baltit unde Matei Basarab i-ar fi urlat pe turci intr-o batalie. O vreme s-a numit si "Olintina"..

   Cotroceni - Numele ii vine de la "a cotroci", "cei care "cotrocesc". Un vechi regionalism care inseamna "a cotrobai", "a scotoci", "a       
scormoni".

 Crangasi - Etimologia este evidenta. Candva aici era o prelungire din Codrul Vlasiei - un crang. Aici traiau, normal, crangasii.

Damaroaia - aceasta mosie parcelata a apartinut boieroaicei Maria Damaris
Dealul Spirii - Dupa numele doctorului Spiridon Kristofi (de i se mai zicea si "Spirea"), care a ridicat in 1765 pe Dealul lupestilor o     
biserica (Spirea Veche).
Dristor - vine de la breasla piuarilor care si-au avut satul in aceasta parte a Bucurestilor. Asezarea mesterilor piuari care se numeau     
«darstari», «darsta» fiind piua din piatra folosita la fabricarea postavului si dimiei. Piuarii fabricau «darste» si pentru sutele de mori de pe   
cursul Dambovitei, care timp de sute de ani au fost prezente cotidiene, de mare relevanta economica pentru targul Bucurestilor.
                   
Drumul Taberei - Tudor Vladimirescu intrand in Bucuresti pe la vest in anul 1821, isi aseaza aici tabara de panduri.
                       
Ferentari - paradoxal, Ferentariul are cea mai rafinata origine a numelui: vine din latina (!!!!) "Ferentarius" - Soldat din infanteria     
usoara a legiunilor romane. Dupa unele opinii, aici s-ar fi aflat campul de exercitii al ferentarilor din oastea lui Mihai Viteazul.
             
Floreasca - dupa numele boierilor care au stapanit locurile respective: Florestii.

Ghencea - Din turca vine. Pe vremea fanariotilor, Ghenci-aga era seful arnautilor din garda domneasca. Aici s-a ridicat o biserica.   
Biserica era a Ghencei.
                                                                                                                             
Giulesti - O proprietate boiereasca: a Julestilor.
                                                                                       
 Lipscani - din slava - Lipsk, Lipsko ("locul cu tei"). Acest "loc cu tei" este Leipzig (Lipsca). Negustorii veniti in Bucuresti cu lucruri 
aduse de la targul din Leipzig se numeau, evident, Lipscani.

Militari - In secolul 19 aici era zona de instructie militara, probabil si o garnizoana. O vreme a functionat aici "Pirotehnia Armatei".
 
Pantelimon - isi ia numele dupa Manastirea Sf. Pantelimon. In greaca "pan" inseamna "tot" si "éléïmon" inseamna mila. Panteleimon = cel     
milostiv, intreg-milostivul.
                                                                                                                     
Rahova - Aici e simplu. Numele e relativ nou si vine de la Calea Rahovei una dintre cele cinci artere botezate in secolul 19 spre aducere   
aminte a Razboiului de Independenta: Calea Grivitei, Calea Plevnei, Calea Rahovei, Calea Victoriei si Calea Dorobantilor.
                       
Salajan - Un nume si mai nou. Nu vine de la Salaj, ci vine de la Leon Szilaghi cunoscut si sub numele de Leontin Salajan.
                 
Titan - isi ia numele de la fabrica de ciment "Titan" construita la inceputul secolului XX.

Vitan - De la D. Papazoglu aflam ce-i ala un vitan: "În ocolul orasului, spre nord, este câmpia Vitanului, unde vitele orasenilor îsi aveau 
pasciunea".          

Știați că?

1. Bucureştiul este a 6-a capitală ca mărime din UE.                 
2. Cea mai veche gară în Bucureşti este Filaret.
3. Primul drum din Bucureşti a fost Drumul de Lemn, astăzi Calea Victoriei. Calea Victoriei era pavată cu trunchiuri de copaci.
4. Primele omnibuze cu cai au fost inaugurate în Bucureşti în 1840, fiind printre primele oraşe din Europa care aveau astfel de mijloace de         
transport                                                                                   
5. Cimitirul Bellu era locul preferat al hoţilor de căciuli de blană. Stăteau cocoţaţi pe zid şi le pescuiau din capul doamnelor cu o sfoară şi un 
cârlig de pescuit. Apoi le vindeau în parcul Tineretului.               
6. Intrarea hotelului Novotel este faţada fostului Teatru Naţional. În timpul celui de-al doilea război mondial,  mai exact în 26 august 1944, s-a 
urmărit de catre aviatia germana distrugerea Palatului Telefoanelor, bomba însă a ratat ţinta şi a căzut pe Teatrul Naţional.                     
7. Denumirea veche a parcului Cişmigiu era balta lui Dura Neguţătorul, dar în 1779 Alexandru Ipsilanti pentru a organiza mai bine aprovizionarea cu 
apă a oraşului porunceşte să se construiască o cişmea spre ieşirea Ştirbei Vodă de astăzi.                                8. Numele străzii Lipscani provine de la oraşul Leipzig din Germania , lucru ce aminteşte de viaţa comercială extrem de dinamică a Valahiei.     
9. Oraşul Bucureşti este desemnat capitală a Ţării  Româneşti în 1659 de către domnitorul Gheorghe Ghica.   10. Între 1798 şi 1831, populaţia Bucureştiului se dublează. Recensământul din 1798 număra puţin peste 30 mii de locuitori, în timp ce 33 de ani mai
târziu se ajunge la 60.587 locuitori. Între 1948 şi 1992 populaţia Bucureştiului a sporit cu peste 1 milion de locuitori, de la 1.025.000 la       
2.067.000. La ultimul recensământ, numărul de locuitori ai oraşului a fost 1.929.000.                                     11. Peste 20 de biserici şi aşezăminte monahale au fost distruse, parţial sau total, în perioada comunismului. Dintre cele mai vechi amintim:       
Biserica Crangaşi (1564), Biserica Albă- Postăvari (1568), Mânăstirea Mihai Vodă (1591) şi altele.
         
12. Bucureştiul este înfrăţit cu 9 oraşe din întreaga lume. Cele mai importante sunt Beijing , Atlanta , Budapesta sau Hanovra.                 
13. Palatul Telefoanelor din Bucureşti a fost construit între 1929-1934 în stilul zgârie-norilor americani şi a fost până în anii ‘70 cea mai înaltă
clădire din Bucureşti.                                                                                                                           
14. Unul dintre cele mai cunoscute preparate culinare  româneşti – mititeii – au fost inventați la sfârşitul secolului al XIX-lea de Iordache       
Ionescu, proprietarul restaurantului supranumit “La o idee”, care se afla pe strada Covaci. Numele le-a fost dat de ziaristul, pamfletarul şi       
umoristul N.T. Orăşanu, care a compus lista de bucate într-un mod original, pâinea numind-o  “o abodanță”, gheața – “cremă de Siberia”, scobitoarea 
– “o baionetă”, țuica – “o idee”. Cârnații mici au fost numiți “mititei”, atunci când, fiindcă se terminaseră mațele pentru cârnați, Ionescu a     
folosit doar carnea amestecată cu bicarbonat de sodiu, făcând cârnați mai mici şi fără înveliș. Aceştia au fost un succes!  

luni, 19 septembrie 2011

Palate dispărute din București

1) Palatul Ministerului Afacerilor Externe din Piata Victoriei

2) Palatul Artelor (Muzeul Militar) din Parcul Carol

3) Palatul Kretulescu

4) Palatul H. Speyer

5) Biserica Sf. Spiridon pe la 1860

6) Hotelul High Life din Piata Palatului (pe Calea Victoriei)

7) Hotelul Imperial din Piata Palatului (nu stiu daca asta era denumirea cladirii (a disparut prin ’39-’40…)

8) Palatul Somanescu
 
9) Muzeul Simu

10) Hotelul Lafayette pe Calea Victoriei la intersectie cu Lipscani (intre Magazinul Victoria si Palatul CEC, unde exista astazi turnul de sticla Bancorex)

11) Palatul Casa Gradisteanu

12) Biserica Luterana

13) Palatul si Biserica Domnita Balasa (palatul a fost folosit ca azil)

14) Institutul Teologic si Biserica Radu Voda

15) Palatul A.G. Florescu

16) Cladirea peste care s-a ridicat blocul “Dunarea” din Piata I.C. Bratianu

17) Fostul Teatru National (pe Calea Victoriei langa Palatul Telefoanelor)

18) Turnul Coltei (pe strada Coltei) pe la 1850

vineri, 3 iunie 2011

TRISTETI PROVINCIALE


 

O POVESTE DE O ZI





Am batut cale lunga si de drum obosit,
M-am oprit ca sa beau o cafea.
Intr-un colt din local, de amintiri prafuit,
Un vals lent, gramofonul canta.
M-ai vazut, ne-am privit ochi in ochi amandoi,
Si-am dansat povestind despre noi...

luni, 30 mai 2011

CU BASTONUL PRIN BUCURESTIUL INTERBELIC
Gambrinus, povestea berii cu gust de Bucuresti interbelic
autor: FrontPress 

Istoria marcii Gambrinus se confunda timp de aproape un secol cu a Bucurestiului.

duminică, 29 mai 2011

Nostalgii interbelice la gramofon


                                                        


                                          



Mari dezastre: Ciuma lui Caragea "secera" 300 de bucureşteni pe zi. Vezi unde erau îngropaţi ciumaţii!

  Autor: Emilia Sava, Cătălina Slujitoru 

Cioclii duceau zilnic sute de morţi

de ciumă la gropile comune 

Foto: Getty Image

MARI DEZASTRE Ultima mare revărsare a Dâmboviţei: Bucureştiul, acoperit cu apă de trei metri!


  Autor: Emilia Sava, Cătălina Slujitoru 

Domnitorul Alexandru Cuza și doctorul Davilla

MARI DEZASTRE Bombardarea Bucureştilor în ’44: mii de morţi şi sute de clădiri făcute praf (Fotografii şocante)


  Autor: Emilia Sava

București

Foto: Calea Griviței după bombardamente 

Mari dezastre. Fotografii publicate în premieră: Bucureştiul acoperit de troiene de 5 metri în iarna lui '54

  Autor: Emilia Sava, Cătălina Slujitoru

București

Oamenii și-au făcut cu greu loc prin

troienele înalte de câțiva metri

MARI DEZASTRE Cum a izbucnit cel mai mare incendiu care a distrus peste 2000 de case din Bucureşti|

  Autor: Emilia Sava 


București

Deplasare la incendiu la sfârșitul secolului al XIX-lea

MARI DEZASTRE Ultima mare revărsare a Dâmboviţei: Bucureştiul, acoperit cu apă de trei metri!


 Autor: Emilia Sava, Cătălina Slujitoru 

Domnitorul Alexandru Cuza și doctorul Davilla 

vizitând un cartier inundat

POVEŞTI DE BUCUREŞTI Cutremurul din noiembrie ’40, cel mai puternic din secolul XX, a durat trei minute!


Autor: Emilia Sava

De-a lungul timpului, Bucureştiul a fost zguduit 

de mai multe cutremure

sâmbătă, 28 mai 2011

MUZICA,MUZICA....

Barbu Ştirbei - un prinţ al Bucureştiului

Barbu Ştirbei - un prinţ al Bucureştiului

,,Bratara ,,magiei albe si gamela intelectualului

Vedere în timp de pe Podul Calicilor

Vedere în timp de pe Podul Calicilor/de Emanuel Bădescu

25 nov 2010 Ziarul Financiar

Frumosii nebuni ai galeriilor de altadata

Traditii si obiceiuri in vechiul Bucuresti

Concert Ignacio Corsini la Vulpea Rosie de pe Lipscani

Zavaidoc

Povesti din Bucuresti: Da-te, neamule, jos, c-am ajuns la Zavaidoc!

POVEŞTI DE BUCUREŞTI Pǎţaniile boierului Perticari, primul bucureştean pedepsit pentru spiritism




Bucureşti

În secolul al XIX-lea şi până la mijlocul 

secolului trecut, şedinţele de spiritism 

erau la modă în întreaga Europă

POVEȘTI DE BUCUREȘTI: Bătuţi cu toiegele peste tălpi pentru că au bârfit şi au minţit!




Generalul Kiseleff îi pedepasea pe infractori 

cu toiage peste tălpi

Mititeii de la Carul cu bere – povestea, reţeta, proba

Bucureştii de altădată: Insule pierdute

  1

Plimbare prin mahalalele Bucurestilor de odinioara

Parcul Carol I – marturie a Bucurestiului de altadata

vineri, 27 mai 2011

BUCUREŞTENI DE LEGENDĂ Cum îi "vrăjea" Matache Măcelaru pe trecători să-i cumpere mezelurile?

  Autor: Maria Apostol 

Hala Matache, în 1936 sursa foto: piatamatache.info

BUCUREŞTENI DE LEGENDĂ Povestea „primarului-minune” care a făcut primele trotuare şi a adus telefonul în Capitală. Vezi despre cine este vorba!

Autor: Emilia Sava


Pache Protopopescu (1845-1893) Sursa foto: sebastian-corn.tapiterul.net

Athénée Palace, „Bamboo-ul” din Micul Paris: vezi cum se distrau mondenii Capitalei la recepţii şi ceaiuri dansante


 Autor: Dorin Irimia 


Athenee Palace

POVEŞTI DE BUCUREŞTI Bazinul cu valuri de la Lido, „ultima fiţă“ din anii ‘30

Bucuresti_Poze vechi_Dambovita si parcuri

Cantece din Bucurestii de Altadata

Muzica veche



Muzica din Bcurestiul de odinioara

Povestea Palatului Bragadiru

Povesti din Bucurestiul de odinioara

Petrecerile de altadata din Bucuresti

joi, 26 mai 2011

Lumea disparuta a Targului Mosilor




Bucurestiul de odinioara

Bucuresti,Bucuresti.....

ISTORII DE AMOR Gelosul Eminescu şi frumoasa lui muză blondă: iubire înecată într-o sticlă de otravă


ISTORII DE AMOR De la prostituate la artiste ratate: ce amante au trecut prin paturile regilor României?

ISTORII DE AMOR Cele mai faimoase bordeluri din vechiul Bucureşti: grizetele şi podăresele „se vindeau” de lângă Primărie până la periferie!

PORECLELE PROSTITUATELOR

ISTORII DE AMOR Povestea Miţei Biciclista, coana cu bikini, maşină coupé şi trăsură

Miţa Biciclista, Napoleon sau Lia Magazia sunt câteva dintre prostituatele renumite ce-şi petreceau vremea pe străzile aglomerate şi pline de magazine scumpe ale Micului Paris.

Miţa, curtezana pe biţiclu, pe străzile din Bucureşti

Aventurile „boierilor-playboy”: de la dueluri şi răpiri din dragoste, până la desfrâuri cu o mie de femei

Viaţa sentimentală a boierilor de odinioară, precum Scarlat Bărcănescu, Ionel Isvoranu şi Mateiu Caragiale ori ale lui Mihail Kogălniceanu sau Alexandru Ioan  Cuza ar fi putut colora cu succes paginile tabloidelor de astăzi.
Craii începutului de secol XX îşi condimentau viaţa cu dansuri şi desfrâuri cu ţigănci şi cinzeacă de trăscău, în zona Cişmigiu. „O tavernă din zona podului Cişmigiu era folosită ca locuri de comemorare a orgiilor de către aventurieri nocturni precum Scarlat Bărcănescu, cel care făcea parte din generaţia imediat următoare regimului fanariot şi care cultiva „arta” de a fi golan şi de a cheltui banii părinţilor încă din timpul liceului. Învăţa pe-atunci la Sfântul Sava şi obişnuia că în momentul în care îi cădea o fată cu tronc - iar asta se întâmplă des- să se dueleze pentru ea”, povesteşte istoricul Adrian Majuru. 
Provocat la duel
La fel s-a întâmplat şi atunci când consulul austriac Herr von Liehmann, prezent într-o vizită la Bucureşti, a curtat-o pe Elena Caragea, una dintre marile cuceriri ale lui Bărcănescu care, pentru a se răzbuna pe nobilul străin că s-a dat la femeia lui a scris un pamflet defăimător la adresa sa, pe care l-a pus în circulaţie în timpul unui bal.
Marile idile se înfiripau la restaurantele de la şosea
După ce i-a căzut şi lui în mână un astfel de bileţel, Liehmann l-a provocat la un duel cu pistoale pe care tânărul crai l-a acceptat fără să clipească. Lupta urma să se dea în Grădina lui Scufa, unul dintre cele mai tradiţionale locuri ale vremii dedicate protipendadei bucureştene.
Toată lumea a aşteptat cu sufletul la gură duelul, doar că Bărcănescu, din laşitate, nu s-a mai prezentat.  
Cea mai mare ispravă a lui Scarlat Bărcănescu a fost însă s-o răpească pe Elena Caragea în noaptea nunţii ei cu tânărul logofăt Ion Balaceanu şi s-o ducă la Bărcăneşti, un sat de pe lângă Bucureşti.
„Până acolo a mers cu trăsura, timp în care, până la ieşirea din oraş descărca gloanţele unui revolver spre mirele lăsat de izbelişte. O luptă care s-a lăsat fără vărsare de sânge. Ajuns în satul natal, acesta a luat cu forţă un preot şi l-a obligat să-i căsătoreasc”, completează Adrian Majuru.

Adevarul de seara

Delicatese Florescu. Care era vinul preferat al lui Radu Beligan şi unde erau casele conspirative în Capitală

Chiar şi acum, după aproape 40 de ani, Florescu îşi primeşte clienţii cu versuri şi-i îmbie cu aroma licorii negre în buticul său din strada Radu Cristian nr.6. Pe vremuri a vândut cafea în Hristo Botev, nr. 10. Vorbeşte mult şi scoate când te aştepţi mai puţin poveşti de mult uitate, apelând la memoria care se încăpăţânează să nu-l dezamăgească. „Când în România apare o criză, Florescu intră-n priză”, scrie pe peretele de la intrarea în magazinul „Delicatese Florescu”.
Tratează fiecare client cu respectul cuvenit şi are pentru fiecare rime şi maxime compuse de el. „Aştept pe oricine pofteşte să intre la mine. În clubul meu poţi intra când vrei. Din 2 milioane de bucureşteni, 10.000 sunt ai mei”, se laudă cafegiul cu clientela câştigată de-a lungul timpului. Când şi când se opreşte să verifice boabele mari, columbiene, care se perpelesc, prăjite, în cuva unei maşinării infernale, PROBAT, recent adusă din Germania. „Este unică în Bucureşti. A costat 22.000 de euro”, spune patronul de la „Delicatese Florescu”.

Templul cafelei de altădată

Povestea domnului Florescu s-a reinventat la 22 octombrie 1990, după ce a suferit un accident vascular. S-a hotărât să înfiinţeze conform tradiţiilor armeneşti un magazin cu aromele licorii negre, aşa cum era cea din Hristo Botev 10. „Am adus cele mai bune cafele din lume. A fost un vis pe care mi l-am îndeplinit”, mărturiseşte Gheorghe Florescu.



FOTO: Avedis Carabelaian

Pasiunea pentru cafea îl bântuie de multă vreme. La 6 ani, în cartierul copilăriei Dudeşti, se afla în faţa unei maşini de cafea, a lui Avedis Carabelaian. „Gustam câte o boabă şi patronul, Avedis, îmi spune: «Gicuţă, ia cu zahăr!». Mi-a plăcut!”, spune cafegiul despre prima întâlnire cu licoarea.

Toma venea rar
La 1 martie 1971, se deschidea magazinaşul cu delicatese al tânărului negustor Florescu, iar până în 1977, când avea să se mute în strada Sfinţilor fiind dărâmat de cutremurul din 4 martie, a adunat între pereţii săi intelectualii boemi ai vremii. Toma Caragiu, Radu Beligan sau Nichita Stănescu sunt doar trei din pleiada de mari oameni care au trecut pe acolo.
Toma Caragiu venea rar. Se aşeza pe „băncuţa“ improvizată din pachete de zahăr, acoperită cu saci de cafea, peste care era aruncată pânză de steag. „«Dacă ar şti nea’ Nicu că acum stăm pe secera şi ciocanul lui, ne-ar omorî!», râdea Toma Caragiu, în vreme ce se aşeza pe băncuţa din magazinul meu“, spune Gheorghe Florescu, cafegiul cu poveşti. Nichita Stănescu venea în fiecare dimineaţă, pentru că stătea în apropiere de Hristov Botez, numărul 10. „Bea o cafea în fiecare dimineaţă şi mai lua apoi acasă 30 de grame de cafea. Atât!“, povesteşte hotărât Gheorghe Florescu.

Beligan plătea cu hârtii foşnitoare, noi

La sfârşitul anilor ’70, printre clienţii cei mai de seamă ai cafegiului se numărau Toma Caragiu. „În seara aceea de 4 martie a venit la mine şi a cumpărat o sticlă de whiskey. Zicea că are musafiri, un coleg, regizor”, îşi aminteşte Florescu. Totodată, Alexandru Giugaru, Ion Băieşu, Paul Sava şi Victor Rebengiuc îi călcau prăvălia din centrul oraşului. „Când venea, Radu Beligan cumpăra mereu câte două cartoane de vin negru, Malaga şi plătea numai cu hârtii noi, foşnitoare, aşa încât nevastă-mea credea că are maşină de fabricat bani”, mărturiseşte Gheorghe Florescu.

Una dintre cele mai deocheate epigrame care circula în vreme era scrisă de Ion Manu: „De când Radu Beligan s-a culcat cu nesătula, nu-i mai zice Beligan, îi zice Belip...”

Florescu poartă cu sine nu numai istoria celei mai bune cafele din Bucureştii de după cel de-al Doilea Război Mondial, ci este străbătut de amintirile epocii comuniste, amintiri care, pentru mulţi sunt încă secrete.
„Generalul Gheorghe Stamatoiu, şef de unitate militar, era cel care se îngrijea cu problemele de sex. Când diplomaţii străini intrau în concediu, soţiile lor plecau din Bucureşti, iar băieţii rămâneau singurei. Şi atunci, cele mai frumoase exemplare ale României, fetiţele recrutate pentru servicii sexuale, intrau în acţiune. Ele erau instruite de matroane experimentate”, povesteşte cafegiul.
Bătrânul pare să ştie şiu unde bate toaca-n cer, toate dedesubturile Epocii de Aur, ale unor timpuri ascunse pentru românii de rând. El ştia unde se aflau şi toate localurile cu circuit închis ale securiştilor, unde se întâlneau aceştia şi chefuiau cu femei.
„Aleea Alexandru nr.18, Dumitru Stăniloaie nr.8 sau Julles Michelet nr.25 (asta a aparţinut colonelului Panait), la etajul 1, pe stânga, sunt câteva dintre adresele în care şefii îşi făceau de cap. Şi pe lângă Ateneu mai era o casă din asta”, dezvăluie cafegiul.

Sursa Adevarul de seara

Cristian Vasile-muzica de altadata

Muzica de altadata.....din Bucurestiul interbelic



Hanuri de altădată. Unde se cânta „Cu un picior foarte uşor şi cu-o botină de cea mai fină”

Legenda frumoasei Zaraza, ţiganca pe care o iubeau nebuneşte lăutarii din Micul Paris. A existat sau nu?

Clienţi la Capşa: Barbu, Muşatescu şi Preda. Câţi bani cerea Virgilică pentru o înjurătură!

Caru’ cu Bere. Cum era recunoscut la berărie ardeleanul Coşbuc de către compatrioţii săi

VECHIUL BUCURESTI IN IMAGINI

Centrul vechi al Capitalei te imbie sa-i dezlegi secretele. Prin frumusetea pe care banuiesti ca o ascunde sub fatadele crapate, prin pivnitele vechi de sute de ani, prin tunelurile care demult, tare demult, erau cale moderna pentru calestile domnilor si domnitelor.

"Bucuresti, Bucuresti, ce drag imi esti...", spune un vechi cantec interpretat de regretatul Gica Petrescu. Pasind pe Calea Victoriei, mergand agale, vei descoperi cladiri care incanta privirea, al caror aspect a fost gandit in cele mai mici detalii de catre arhitecti celebri.

Capitala si-a pastrat cu greu vechile strazi si pasajele urbane pitoresti in care traieste sufletul unor epoci si moravuri trecute. Hanurile din veacul trecut au disparut in mare parte.

Faimoasa terasa Otetelesanu si gratioasa cafenea Elysee au disparut sub zelul urbanistic al noilor generatii. Ce-a mai ramas din Bucurestii de ieri? Multe au fost, putine au ramas. Batrana Ulita a Coltii a disparut. Doar biserica, monument istoric, mai aminteste azi de vremurile apuse.

Apasati de problemele de zi cu zi, uitam sa ne bucuram de ce avem aproape de noi. Trecem pe langa locuri ce tainuie povesti si, de cele mai multe ori, le trecem cu vederea. Care este povestea orasului tau? Ti-ai pus aceasta intrebare?
Bucurestiul se transforma pe zi ce trece si, in timp ce-si creeaza, cu sau fara voie, o noua infatisare, cu atat mai mult arhitectura care le-a conturat aspectul frantuzesc capata si mai mare valoare.

Oare transformarile pe care le suporta cetatea lui Bucur nu amarasc sufletul batranei urbe? Probabil ca da, cu atat mai mult cu cat, privind fotografiile ingalbenite de vreme care surprind ipostaze, locuri si oameni din Micul Paris de odinioara, ne incearca un sentiment de tristete.

Strada Lipscani a fost dintotdeauna destinata comertului. Odinioara, era o adevarata sarbatoare sosire a carelor cu marfa de la Lipsca. Pana in 1868, cand a fost inaugurata prima cale ferata Bucuresti - Giurgiu cand a fost inlesnita legatura cu Apusul, negustorii aduceau marfa folosind carele cu boi.

In centrul istoric de astazi al Bucurestilor, care a supraveituit cu greu perioadei comuniste, doar numele strazilor mai aminteste de vechile bresle de altadata: Selari, Covaci, Sepcari...

Istoricul Adrian Majuru a depanat cateva povesti ce aduc aminte de vremurile trecute. Aceasta a relatat o poveste, care a inceput cu mai bine de cinci sute de ani in urma, pe vremea cand nici Calea Victoriei nu eista.

La marginea dinspre apus a Bucurestilor, acolo unde era hotarul curtilor boieresti, se afla o mica comunitate de mesteri scortari. Acestia faureau si vindeau cunoscutele scoarte, de mare necesitate in vechime, chiar si pentru fetele mai rasarite. Scoartele erau tesaturi taranesti groase din lana, cu modele si flori, care se asterneau pe pat, pe lavite sau pe jos.

Erau cuverturi, presuri sau covoare. Foarte curand, aceasta asezare va purta numele de mahalaua scortarilor, in primele decenii ale veacului al VII-lea. Scortarii au fost unii dintre primii liber-profesionisti, care s-au grupat intr-o mahala profesionala, alaturi de macelari, pescari, sapunari si tabaci.

Mahalaua dispare cu finalul secolului al XVII-lea, cand este construit Hanul Constantin Voda (1690), ca urmare a confiscarii pamanturilor avute de boierii Balaceni, de catre Voda Constantin Brancoveanu (1688-1714).

Pe casele Balacenilor din vecinatatea mesterilor scortari, precum si peste mahalaua lor, el a construit hanul Constantin Voda. Acesta a format ulterior nucleul unei noi mahalale numite Mahalaua Constantin Voda, care avea la 1798, 32 de case. In primele decenii ale secolului al XIX-lea, Hanul Constantin Voda era atat de ruinat si din cauza marelui incendiu de la 1847, incat s-a impus demolarea lui (1862).

Calea Victoriei s-a numit mai intai Drumul Brasovului si pornea, ca si acum, de pe malul Dambovitei, spre Miazanoapte. A primit apoi numele de Podul Mogosoaiei, dupa un vechi boier, Mogos, care-si avea casele acolo. Pe atunci nu era nici macar pietruita.
Calea mergea prin Mahalaua Scortarului, trecand mai sus, pe langa domeniile Balacenilor si ale Cantauzinilor spre miazanoapte, pana la mosia din Mogosoaia.

Era numita pod din pricina pavajului din lemn si trunchiuri de copaci, bolovani de rau si pamant batatorit amestecat cu pietris. De altfel, intr-un oras inconjurat de codri, poditul ulitelor cu scanduri din lemn a fost solutia cea mai la indemana.

Imagini si povesti superbe din Bucurestiul de odinioara, care, din pacate, au fost uitate printre firicele de praf si ruine.

Citeste si Jurnalul National
Foto: www.jurnalul.ro